Sa-ti stabilesti propriile limite este ceva normal si total necesar, dar cateodata e mai greu de facut deoarece nu le pica bine unor oameni apropiati din viata noastra si de multe ori nu exista intelegere din partea celor din jur, acestia avand propriile asteptari si o perspectiva diferita in ceea ce priveste spatiul personal/timpul liber/ajutorul dorit/disponibilitate/importanta aumitor lucruri/ etc. Insa, am observat din proprie experienta ca imi fac rau mie atunci cand nu-mi respect limitele autoimpuse, cand zic DA, desi vreau sa zic NU, cand imi ignor necesitatile/dorintele pentru a face pe plac altcuiva, dar nu este bine nici pentru ceilalți deoarece astfel ii obisnuiesc sa-mi incalce barierele, placerea lor devine mai importanta decat nevoia mea si apoi se asteapta ca eu sa fiu intotdeauna acolo pentru ei ca asa i-am invatat.
Depresia m-a facut constienta de faptul ca am lasat garda jos, ca am devenit prea disponibila din frica de a primi iarasi comentarii de negative/reprosuri de genul “Nu voiam sa-ti mai raspund acum pentru ca nu mi-ai răspuns mai devreme.”, “Nu mai am nevoie ca am rezolvat pana te-ai gandit tu sa raspunzi.”, “Cum sa-ti pui telefonul pe modul avion? Daca se intampla ceva sau cineva are nevoie de tine?”, s.a.m.d., ca teama de a nu fi considerata egoista cand nu puteam sa fac cuiva o favoare chiar atunci cand voia m-a facut sa imi schimb programul si planurile, ca datorita dorintei de a fi placuta de cei din jur am dat mai mult decat aveam de dat. Iar in timp s-a acumulat oboseala emotionala si m-am umplut de frustrari si dezamagiri. Dar atunci cand treci printr-o boala psihica, ti se deschid ochii si iti dai seama ca cel mai important este ca sa fii tu bine la nivel mental, nu mai ai putere si energie sa zici DA la fel ca inainte, realizezi ca ai nevoie ca persoanele din jurul tau sa-ti respecte limitele pentru ca mintea ta nu mai e cea de altadata, o simti prea incarcata si coplesita, si atunci cand oamenii iti depasesc barierele iti fac de fapt rau, iar tu trebuie sa te vindeci, nu sa fii un people pleaser.
Intr-adevar, de-a lungul vremii am invatat sa pun limite, ba chiar au fost persoane care au spus ca apreciaza lucrul acesta la mine si ca invata din exemplul meu sa faca si ei la fel, dar au fost si cativa oameni carora le-am permis sa mi le incalce pentru ca nu-mi placea comportamentul lor atunci cand ziceam NU ori au fost instante cand mi s-a parut mai facil sa cedez eu ca sa nu am discutii/neplaceri ulterior, asa ca, acum cand nu sunt chiar bine am decis sa le mentin clar stabilite deoarece doar asa pot sa ma ridic mai repede din prapastia asta neagra si rece. Zilele acestea, am nevoie de mai mult timp singura pentru: journaling, a scrie despre experienta mea, a citi despre depresie; am nevoie de mai multa liniste pentru ca in mintea mea este prea mult zgomot; am nevoie sa stau de vorba cu mine ca sa vad ce simt; am nevoie sa ma pun pe primul loc si sa-mi prioritizez sanatatea mentala in detrimentul tuturor celorlalte lucruri. Si bineinteles ca nu e usor uneori, dar este absolut necesar sa fiu mai ferma in privinta limitelor mele pentru ca acum chiar nu mai vreau sa am ganduri de genul “trebuie sa ii raspund numaidecat ca sa nu zica ceva dupa sau sa imi reproseze ca nu am facut-o”, nu mai vreau sa simt senzatia aia neplacuta in stomac atunci cand vad un apel/mesaj de la cineva care ma cauta constant sa mi se planga deoarece probabil tot asta vrea si eu nu mai pot s-o aud vaitandu-se pe acelasi subiect, nu mai vreau sa fiu “constransa/fortata” sa fiu disponibila de frica ca un anumit om s-ar supara sau ar comenta ulterior ca nu am fost acolo pentru el deoarece in aceasta perioada trebuie sa fiu acolo pentru mine. Momentan nu mai am resurse suficiente sau capacitatea emotionala de a asculta pe altcineva si trebuie sa folosesc bruma de energie pe care o am pentru a merge inainte pe drumul anevoios pe care ma aflu, pentru a depasi faza asta intunecata prin care trec, pentru a ma regasi pe mine, femeia fericita de altadata. Asa ca am “folosit” depresia pentru: a ma retrage din anumite relatii care nu erau chiar pe placul meu, de fapt, în cele mai grele momente oricum nu am avut deloc energie/dorinta pentru a fi prezenta in ele si apoi am lasat sa treaca timpul peste acestea; a ignora unele telefoane/mesaje de la persoane cu care nu am chef sa vorbesc atunci cand nu ma simt bine; a respecta mai strict orarul de munca pentru ca sa nu ma mai frustrez ca raspund la telefon/email dupa program; a-mi inchide internet-ul atunci cand scriu articolele, asa cum am facut-o azi, deoarece vreau sa ma focusez pe scris si nu sa ma las distrasa de whatsapp; a-mi lua pranzul fara a raspunde la telefon in timpul acesta; a spune NU unor invitatii atunci cand nu vreau sa ma vad cu unii oameni sau cand tot ce imi doresc e sa petrec timp singura cu o carte/revista ori un serial/film.
Impunerea barierelor personale este un proces de durata, unul destul de dificil daca toata viata a contat mai mult sa le faci pe plac celorlalti in loc sa fie mai important felul in care te simti tu, daca au primat mai des dorintele altora in loc sa primeze nevoile tale, daca ai fost invatata sa fii disponibila intotdeauna pentru ceilalti, dar nu si pentru tine. Insa nu este un lucru imposibil de facut, desi initial asa pare. Nu, e doar un proces care ia timp, mai mult sau mai putin in functie de fiecare persoana in parte, dar este unul benefic pentru tine, unul foarte necesar pentru sanatatea ta emotionala, unul care-ti aduce mai multa liniste in minte. Si daca iti faci griji ca celor din jur nu le va placea schimbarea aceasta trebuie sa intelegi ca este firesc ca oamenii sa reactioneze putin deoarece au fost obisnuiti intr-un mod anume si cateodata este normal sa opuna rezistenta atunci cand lucrurile nu mai sunt la fel cum erau odata. Alteori apar reactii nepotrivite din partea celor dragi deoarece este frica lor ca nu vei mai fi acolo pentru ei atunci cand au nevoie, dar tu trebuie sa-i faci sa inteleaga ca de fapt vei fi acolo pentru acestia, insa nu este posibil sa fii disponibila chiar mereu, ca se pot baza pe tine la greu, doar ca vor fi momente cand va trebui sa le zici lor NU pentru ca trebuie sa iti spui tie DA. Si in timp, cei apropiati iti vor accepta limitele impuse daca tu mentii bariera ridicata atunci cand asa simti sa faci, vor intelege ca inca au un umar pe care sa planga, doar ca acesta nu este permanent disponibil, vor vedea ca este firesc sa faci din tine o prioritate si le vei servi drept exemplu pentru ca si dansii sa o faca la randul lor pentru ei, iar cele mai bune lucruri pe care le vor invata datorita tie sunt: ca se pot baza pe ei insisi atunci cand tu nu le oferi disponibilitate, ca se pot descurca singuri atunci cand chiar este necesar, ca nimeni nu poate fi intotdeauna la dispozitia lor si nici ei nu trebuie sa fie tot timpul disponibili pentru cei din jur, ca sunt mai puternici decat cred si pot trece singuri peste anumite situatii grele/dureroase atunci cand sunt nevoiti sa le depaseasca fara cineva alaturi care sa-i tina de mana.
Sa pui limite nu este o dovada de egoism, este o dovada de maturitate emotionala, este acceptarea faptului ca suntem oameni si nu zei, este intelegerea ca daca tu te pui pe primul loc le oferi si celorlalti sansa sa faca la fel pentru ei insisi, este o metoda de preventie ca sa nu ajungi apoi la burnout/depresie/anxietate/etc, este normalitate, nu exceptionalitate.
Putin timp de gandire:
- In ce arie a vietii tale este necesar sa-ti impui limitele proprii pentru ca lipsa acestora iti face rau?
- Care sunt persoanele pentru care ar trebui sa-ti ridici un pic bariera (sau putin mai mult daca asa simti) deoarece ti-ar face bine asta?
- De ce ai nevoie acum pentru a fi ok la nivel psihic?
